La data de 22 ianuarie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au fost sesizați de către o femeie de 76 de ani, din Săbăoani, despre faptul că a surprins o persoană în timp ce sustrăgea bunuri din anexa locuinței. Deplasându-se la fața locului, poliţiştii au identificat bărbatul în cauză, pe care l-au condus la sediul poliţiei.

Din investigaţii a reieşit că, un bărbat de 35 de ani, din Săbăoani, ar fi pătruns, fără drept, în curtea locuinței femeii, iar dintr-o încăpere a sustras o cutie cu cafea. Apoi, acesta a sustras dintr-o anexă a imobilului, o sticlă de băuturi alcoolice, moment în care a fost surprins de femeia de 76 de ani care, având prezență de spirit, a încuiat ușa de acces și a sesizat poliția.

În urma probării activității infracționale, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. 

Articolul precedentArestat pentru că a dat foc unui tomberon
Articolul următorComercianții de jucării, controlați de Protecția Consumatorului. Vezi ce nereguli au fost găsite în Neamț