Prin apel la 112, aseară, în jurul orei 21:30, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui incendiu la o fânărie în comuna Pipirig. 

La locul solicitării s-au deplasat voluntari din cadrul SVSU Pipirig cu o autospecială de stingere și pompieri din cadrul Detașamentului Târgu Neamț cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. 
Incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei anexe gospodărești (fânărie).
Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul.  Au ars aproximativ patru tone de plante furajere și fânăria construită din lemn cu suprafața de aproximativ 22 mp.
Acțiunea intenționată a fost stabilită ca fiind cauza probabilă de producere a incendiului.

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 181. Timișorean, la un pas să sape tot satul în două secunde
Articolul următorBărbat găsit mort în casă