La data de 31 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au identificat și reținut pentru 24 de ore un minor de 17 ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de tentativă de furt în scop de folosinţă şi distrugere.

Din investigațiile efectuate până în prezent a reieșit că, cel în cauză ar fi încercat să sustragă un autoturism staționat pe o stradă din Roman, prin cuplarea firelor de sub bordul vehiculului.

De asemenea, în încercarea de a porni motorul, acesta ar fi smuls mai multe fire de la instalația electrică a autoturismului.

Minorul a fost condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor.

La data de 1 august a.c., cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, față de acesta fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

 

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentPeste 800.000 de sosiri în unitățile de cazare, în prima lună de vară, în România
Articolul următorFOTO- Cruzime fără margini! Un nemțean a injunghiat un cal!