În jurul orei 16:20, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier în comuna Bodești.  Un autoturism în care se aflau patru persoane a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un parapet.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace intervenție de la SVSU Bodești,  Detașamentul de pompieri și SAJ Piatra Neamț. Până la sosirea pompierilor, participanții la trafic au scos cele patru persoane din autoturism.

Două persoane, un bărbat de 64 de ani (conducatorul auto) și femeie de 66 de ani, au fost preluate de SMURD și transportate la UPU Piatra Neamț.

O femeie (pasageră în autoturism) se află în stare gravă și primește îngrijiri medicale la locul evenimentului de la membrii echipajului SAJ. După ce va fi stabilizată, persoana va fi transportată la spital. 

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

Imagine

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentȘOCANT! Unde s-a ajuns în războiul dintre Reghe și Prodanca! Fiul celor 2 a ajuns de urgență la spital, tatăl i-a dat ignore total
Articolul următorȘeful ANAF, despre sfidarea OMV: „Toate companiile sunt egale. Dacă vor încerca să facă inginerii financiare, nu vor putea scăpa”