Alcoolul l-a scos în decor unde a și abandonat mașina. Este cazul unui bărbat de 45 de ani din Pângărați care a produs, pe 15 decembrie, un accident rutier soldat cu pagube materiale.

Conform IPJ Neamț, accidentul s-a produs într-o porţiune de drum în pantă unde mașina a derapat, părăsind partea carosabilă. Conducătorul auto a abandonat autoturismul la locul producerii evenimentului, fiind identificat ulterior.

Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de peste 1,70 mg/l alcool în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice, dar acesta a refuzat.

Tot pe 15 decembrie, polițiștii Serviciului Rutier Neamț și cei din cadrul posturilor de poliție au acționat pentru prevenirea și depistarea conducătorilor auto care nu respectă dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice.

În urma activității au fost aplicate 30 de contravenții pentru nerespectarea regulilor de circulație, fiind constatate 6 infracțiuni la regimul rutier.

Cinci conducători auto care circulau sub influența băuturilor alcoolice au fost depistați de polițiști, iar un altul fără a deține permis de conducere.

 

 

SURSĂFoto cu caracter ilustrativ
Articolul precedentInfracțiuni de sezon, comercializarea de pomi de Crăciun fără documente
Articolul următorBăut și fără permis a condus o mașină neînmatriculată și s-a răsturnat