La data de 25 iunie 2021, bărbatul de 30 de ani, din Bodești, a fost prezentat de polițiști Judecătoriei Piatra Neamț, față de acesta fiind dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile. 

În fapt, la data de 23 iunie a.c., în urma activităților investigative desfășurate cu celeritate de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gârcina în colaborare cu polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, a fost identificată și depistată persoana bănuită de comiterea infracțiunilor de distrugere.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, la data de 9 mai 2021, un bărbat de 34 de ani, din Bodești, ar fi incendiat locuința fostei sale concubine, de 30 de ani, incendiul izbucnit fiind lichidat de pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Petrodava” Neamț.

Totodată, la data de 22 iunie a.c., acesta s-ar fi deplasat la un alt imobil aparținând femeii în cauză, pe care l-ar fi incendiat, ulterior părăsind locul faptei.

Polițiștii au extins cercetările și sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încălcarea ordinului de protecţie, constând în aceea că, la data de 22 iunie 2021, cel în cauză ar fi încălcat obligaţiile impuse de către Judecătoria Piatra Neamț, prin ordinul de protecţie emis pe numele acestuia, la data de 14 mai 2021.

În baza probatoriului administrat, la data de 23 iunie a.c., acesta a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunilor de distrugere şi încălcarea ordinului de protecţie.

La data de 24 iunie 2021, în urma documentării întregii activități infracționale, față de cel în cauză a fost dispusă din nou măsura preventivă a reținerii.

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentNu a oprit la semnalul poliției și a ajuns în arest
Articolul următorA furat bani de la o sală de jocuri din Roman