La data de 21 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț,  cu sprijinul polițiștilor din cadrul Postului de Poliţie Girov au depistat, în localitatea Girov, un bărbat, de 35 de ani, din aceeași localitate, care era urmărit la nivel internațional.

Pe numele acestuia era emis de autoritățile judiciare din Italia un mandat european de arestare.

Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2015, aflându-se în Italia, pe fondul unor neînțelegeri familiale, a exercitat acte de violență asupra concubinei sale, producându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 25 de zile îngrijiri medicale.

Acesta a fost prezentat de polițiști procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Bacău.

Astăzi, acesta urmează să fie prezentat Curţii de Apel Bacău pentru confirmarea mandatului european de arestare.

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentAnunțul alarmant al ministrului Cseke Attila, după EXPLOZIA infectărilor COVID-19: Paturile ATI nu sunt suficiente
Articolul următorUn șofer beat din Bacău s-a oprit cu mașina în șanț