Cu toții am cunoscut persoane care spun mereu „Poate, vom vedea” „Este destul de posibil.” Astfel de persoane par să nu fie niciodată hotărâte atunci când este vorba de luat o decizie. Mai mult, ele par să evite asumarea oricăror responsabilități. Orice încercare de a faci ceva împreună cu ei sau de a te baza pe ei nu va aduce decât frustrare.

Nu este cazul să ne supărăm, ci mai degrabă să ne amintim de faptul că astrele nu au înzestrat acești nativi cu capacitatea de a lua decizii rapide și importante.

Balanță

Reprezentanții acestui semn cântăresc întotdeauna opțiunile. Problema este că ei nu știu când să se oprească din această analiză. În fiecare aspect al vieții lor, reprezentanții acestei zodii evaluează din când în când toate avantajele și dezavantajele, fiind incapabili să ajungă la o decizie finală din cauza neîncrederii în sine. Balanțele pot fi comparate cu un prieten care poate renunța la fumat în orice moment, dar se îngrijorează permanent de faptul că acest lucru va duce la creșterea în greutate. Așa că ajunge să se gândească serios care dintre cele două variante e mai rea – să ia câteva kilograme în plus sau să ajungă la cancer pulmonar în viitor, scrie divahair.ro.

Gemeni

Principalul motiv pentru care Gemenii nu își pot aduna gândurile este din cauza fricii lor intense de a pierde ceva. Pentru acești oameni, luarea unei decizii înseamnă renunțarea la toate celelalte opțiuni. Dar cel mai frustrant lucru nu este cât de greu este pentru Gemeni să se concentreze și să decidă un lucru, ci cât de des se răzgândesc. Cu un pritene nativ Gemeni, poți fi sigur de un singur lucru: nu ar trebui să te bazezi pe el!

Săgetător

Pentru ca un Săgetător să ia o decizie trebuie ca opțiunile să fie limitate cât mai mult posibil. Conștientizarea existenței altor opțiuni este cauza principală a indeciziei Săgetătorului. Oameni impulsivi,  chiar și după ce par să fi făcut alegerea lor, la vederea unei noi oportunități, încep brusc să spună: „Nu, vreau asta!” Orice profit pierdut duce la regrete din partea lor.

Peşti

Peștii sunt de obicei acuzați că preferă să evite problemele decât să le confrunte. Cu toate acestea, uneori acesta este pur și simplu rezultatul metodei lor de luare a deciziilor. Intuiția dezvoltată îl obligă pe Pești să se bazeze întotdeauna pe vocea sa interioară atunci când iau decizii importante. Dar uneori această voce abia perceptibilă din capul lor nu răspunde la cererea primită. Și un lucru este clar – dacă Peștii nu aud acel răspuns instinctiv care să-i convingă, fuge de probleme evitând orice soluții până când primește „răspunsul” dorit.

Articolul precedentO nouă ZI LIBERĂ pentru salariații români: „contribuie la motivarea resursei umane”
Articolul următorRomânia va trimite în Turcia încă o echipă de salvatori