Noul ministru al Transporturilor, Ciprian Șerban, a declarat, marți, la ceremonia de preluare a mandatului că unul dintre obiectivele majore ale preluării ministerului este atingerea bornei de 1.500 de kilometri de autostradă și drumuri expres până la finalul anului.
„Preiau azi un minister performant, cred că cel mai performant minister din Guvernul României. Avem astăzi, practic, un dublu schimb de ştafetă. Sorin (Grindeanu, fostul ministru al Transporturilor – n. r.) astăzi va fi ales preşedinte al Camerei Deputaţilor la şedinţa de la ora 12:00. Ministerul Transporturilor a fost, din punctul meu de vedere, nava amiral, dacă putem spune aşa, a Guvernului României şi îmi doresc să rămână în continuare aşa”, a transmis Şerban.
Trei obiective majore ca ministru al Transporturilor
„Vin cu trei obiective majore la Ministerul Transporturilor, principalul – continuitate, aşa cum spunea Sorin. Avem astăzi 1.300 de kilometri de drumuri de mare viteză, autostrăzi şi drumuri expres. Ne dorim ca până la sfârşitul anului să atingem borna de 1.500.
Al doilea obiectiv major este continuarea atragerii de fonduri europene, maximizarea chiar, dacă putem spune aşa, a atragerii fondurilor europene.
Apoi putem vorbi despre optimizare şi reducerea de cheltuieli în companii. Am avut astăzi o primă întâlnire cu directorii companiilor, cu toţi. Următoarea perioadă voi avea discuţii punctuale cu fiecare. Am cerut şi o să discutăm pe fiecare companie pentru restructurări, unde se poate, pentru comasări, într-un cuvânt eficientizarea cheltuielilor, aşa cum am dovedit că se poate şi la Camera Deputaţilor. După cum bine ştiţi, am încheiat o etapă acolo. Am reuşit şi am făcut eficientizare. Avem un total de 25 de milioane de lei pe an pe care i-am economisit acolo. Îmi doresc să reconfirm şi la Ministerul Transporturilor în aceeaşi idee”, a transmis Ciprian Şerban.