În perioada 16 martie – 17 aprilie 2020, în municipiul Roman se va desfășura concursul anual de curăţenie de primăvară adresat tuturor romaşcanilor și care a ajuns la cea de-a XI-a ediție. ”Romanul, curat şi verde” este tema generică sub care se vor desfăşura activităţile de ecologizare şi înfrumuseţarea a municipiului nostru. Competiția de curăţenie va începe pe 16 martie, înscrierile putând să se facă până pe 13 martie 2020. 

La concurs se pot înscrie toţi romaşcanii, indiferent de vârstă, grupurile ţintă fiind: instituţiile de învăţământ (grădiniţe, şcoli, licee şi alte instituţii educaţionale); asociaţiile de proprietari, organizaţiile şi asociaţiile non-profit, operatorii economici, instituţiile publice şi persoanele fizice.

”La fel ca și în casele noastre, ne place curățenia. Și Romanul este parte din casa noastră, de aceea cred că toți cei care păstrează curățenia și toți cei care se implică pentru a îmbunătăți calitatea vieții din comunitatea noastră sunt de apreciat și le mulțumesc pentru grija manifestată. Împreună, putem face multe lucruri frumoase pentru orașul în care locuim. Scopul acestei competiții este salubrizarea și înfrumusețarea cât mai multor spații municipiu – zonele verzi, părculeţele de joacă, aleile dintre blocuri, parcările, platformele gospodăreşti, căi de circulaţie rutieră şi pietonală, grădini şi balcoane. Fiecare spațiu verde modernizat, fiecare zonă îngrijită, fiecare teren fără deșeuri ne ajută să facem din Romanul nostru o ”casă” curată, primitoare și un loc unde natura să fie protejată și încurajată să ne ofere toate beneficiile ei”, a declarat primarul Lucian Micu.

Înscrierea la concurs se poate face printr-un e-mail, trimis la adresa [email protected], sau personal, prin completarea unei cereri tip care se găseşte la Biroul Unic al Primăriei municipiului Roman sau care poate fi descărcată de pe site-ul Primăriei municipiului Roman – www.primariaroman.ro, secţiunea Servicii publice – Mediu.

Câştigătorii vor fi desemnaţi de primarul municipiului Roman, Lucian Micu, în urma verificărilor efectuate de comisia implicată în concurs şi care este formată din: Irina Ganea – şef Birou Monitorizare Mediu, Carmen Mihăilă – inspector Poliţia Locală – Compartiment Control Mediu, Doiniţa Alexa – inspector Compartiment Îndrumare Asociaţii de Proprietari, Mihaela Clapa – inspector Serviciul organizare evenimente, cultură, culte, învățământ și mass-media și IT şi Mihaela Bercuţă – referent specialitate Serviciul Administrare Parcuri, Sere şi Spaţii Verzi. 

Pentru anul acesta, premiile oferite de administrația publică locală pentru toți cei implicați în competiția de înfrumusețare a orașului vor consta în vouchere de cumpărături, astfel încât fiecare câștigător să-și poată achiziționa uneltele, echipamentele și materialul săditor, care să-l ajute, pe viitor, să mențină curățenia și să întrețină spațiile verzi. 

Informaţii suplimentare despre regulamentul concursului, criteriile de punctare şi cererea de înscriere în concurs pot fi obţinute accesând pagina oficială a Primăriei municipiului Roman, la următoarea adresă: https://primariaroman.ro/02-03-2020-romanul-curat-si-verde-concurs-adresat-tuturor-romascanilor-editia-a-xi-a/.

La ediţia 2019 a concursului s-au înscris 23 de participanţi, care, la fel ca-n fiecare an, au fost premiați cu ocazia Zilelor municipiului Roman.

Articolul precedent1.000 de lei amendă pentru depozitare ilegală de deșeuri (FOTO)
Articolul următorMarin Mitran, președinte executiv CSM Ceahlăul: ”Obiectivul rămâne același, promovarea”