Un copil de 10 ani a fost accidentat în timp ce traversa pe culoarea verde a semaforului. Șoferul vinovat a părăsit locului accidentului, însă a fost depistat la scurt timp de poliţişti

Conform IPJ Neamț, incidentul a avut loc duminică, 9 septembrie, pe bulevardul Decebal, din Piatra Neamţ.

Din primele cercetări a reieşit că un bărbat, de 44 de ani, din Borca a condus un autoturism pe bulevardul Decebal, din Piatra Neamţ, din direcţia Bicaz către Bacău, iar la o trecere pentru pietoni a surprins şi accidentat un minor, de 10 ani, din Piatra Neamţ care traversa strada pe marcajul pietonal, pe culoarea verde a semaforului.

După comiterea faptei, bărbatul a părăsit locului accidentului, însă a fost depistat la scurt timp de poliţişti.

În urma impactului, minorul a fost preluat şi transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

Articolul precedentAccident produs de șoferul unui autobuz
Articolul următor71 660 de elevi din Neamț au început școala