Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a anunțat că joi are discuții cu ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, legate de începerea anului școlar în pandemie și de campaniile de vaccinare. În plus, ministrul interimar a reamintit că este foarte important ca spitalele să rămână deschise în acest val 4, și cu fluxurile non-COVID, nu numai cele COVID.

 

Ministrul Sănătății, interimar, Cseke Attila, a anunțat joi dimineață că avea discuții cu ministrul de la Educație privind ultiemele detalii despre cum începe anul școlar dar și despre campaniile de vaccinare împotriva COVID-19 ce vor fi organizate în școli și licee.

„Suntem la începutul anului școlar și aici, categoric o să am discuții, chiar astăzi, cu ministrul Educației, pentru că aici și Ordinul este comun, dar și reglementările sunt comune, iar scopul nostru este de a asigura menținerea prezenței fizice a elevilor. Sigur, în anumite condiții.

 

De asemenea, începe campania de vaccinare în unitățile de învățământ în 13 septembrie și apoi în învățământul universitar și îndemn atât părinții, pentru copii, fiind vorba de un consimțământ al părintelui obligatoriu pentru vaccinarea copiilor, dar și cadrele din aceste unități de învățământ să se vaccineze. Vaccinul este sigur, este singura metodă de a ne apăra de această pandemie”, a declarat ministrul interimar al Sănătății, joi dimineață.

În același timp, Cseke Attila a reamintit importanța menținerii deschise a spitalelor în acest val pandemic, Delta, care se anunță mult mai agresiv decât celelalte.

 

„Menținerea deschisă a spitalelor cu fluxuri COVID și non-COVID. Acesta este unul dintre cele mai importante deziderate, aceea de a asigura această capacitate instituțională”, a mai declarat Cseke Attila, ministrul Dezvoltării și interimar la Sănătate.

Articolul precedentZi de FOC în Parlament! Orban, clarificări despre traseul moțiunii de cenzură: Trebuie citită în maximum 5 zile de la depunere. Mesaj DUR pentru liberalii care negociază cu PSD
Articolul următorCoronavirus România: 2.226 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2