La data de 11 decembrie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au documentat activitatea infracțională a cinci tineri, cu vârste cuprinse între17 și 23 de ani, din localitatea Vânători-Neamț, bănuiți de comiterea infracțiunilor de tentativă de furt și distrugere.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, în noaptea de 4 spre 5 decembrie 2021, cei în cauză s-ar fi deplasat la imobilul unui tânăr, de 21 de ani, din Vânători-Neamț, unde ar fi încercat să sustragă catalizatorul de la autoturismul persoanei vătămate, ce era parcat în apropierea locuinței.

Întrucât aceștia au constatat lipsa componentului în cauză, unul dintre tineri ar fi incendiat autoturismul, fiind distrus în proporție de 90%.

În continuarea cercetărilor efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, la data de 11 decembrie 2021, polițiștii au efectuat cinci percheziții domiciliare în localitatea Vânători-Neamț.

De asemenea, pe numele celor în cauză, au fost emise și puse în aplicare mandate de aducere.

În baza probatoriului administrat, aceștia au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

În activități au fost angrenați polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț și Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț, precum și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentAccidentată pe trecerea pentru pietoni
Articolul următorInfractor violent, condus după gratii