Ultima săptămână a stat sub semnul analizei la CSM Ceahlăul Piatra-Neamț, după insuccesul cu Aerostar Bacău, 0-2. 

„Am avut un joc prost cu Aerostar, care nu mi-a plăcut. Prima dată am văzut echipa așa, fără să fie montată, fără să aibă puterea necesară. Am stat toată săptămâna să mă gândesc de ce, însă probabil tinerețea lotului și numărul mic de jocuri împreună au dus la starea asta. Am fost depășiți de miza jocului.

Cu toate astea, chiar dacă am jucat așa de slab, am avut și ghinionul să ratăm acel penalty cu care puteam reintra în meci. Jocul n-a fost unul bun şi plăcut ochiului.

Din punctul de vedere al stării psihice au fost foarte urâte primele zile de după acea înfrângere. Este logic însă. Așteptările noastre, ca și conducere, și ale lor, ca jucători, au fost mari, însă se întâmplă și jocuri mai puțin fericite. De două-trei zile ne-am adunat şi se pare că băieţii vor să arate că sunt valoroşi. Acest duş rece nu a căzut bine, pentru că a fost cu o echipă concurentă şi care s-a distanţa deja”, a declarat Ștefan Stoica, antrenor principal CSM Ceahlăul.

Mai mult decât atât, antrenorul galben negrilor anunță că echipa se va mai întări cu jucători noi , iar cei care nu vor lupta pentru club vor fi nevoiți să plece.

„Încet-încet o să ne debarasăm de anumiţi jucători care nu înţeleg că trebuie să lupte pentru club. Sunt profesionişti şi trebuie să arate că Ceahlăul e deasupra fiecăruia dintre noi. Vor veni şi alţi jucători cu siguranţă, aşteptăm un atacant şi un mijlocaş de valoare, dar vor trebui şi ei să se acomodeze şi o lună-două o să trebuiască să mergem aşa cum suntem. Ne trebuie încă un atacant, nu putem doar cu unul şi un mijlocaş puternic, pentru că meciurile sunt pe muchie de cuţit şi dacă nu ai sportivi foarte puternici e foarte greu; toate echipele se apără cu Ceahlăul, pe joc poziţional avem ceva probleme, dar când o să vină şi robusteţea o să fim echipa care cred că o să câştige de foarte multe ori“, a adăugat Ștefan Stoica, antrenor principal CSM Ceahlăul.

Despre omogenizarea echipei a vorbit și mijlocașul CSM Ceahlăul, Cosmin Rotaru.

”După o înfrângere, mereu următoarea săptămână nu este pe placul nostru și cum ne dorim. Echipa devine tot unită. Străinii sosiți sunt băieți de caracter, sunt băieți deschiși, se vede că sunt plimbați și eu zic că suntem bine.

Încet, încet ne omogenizăm și o să fie bine pentru toți. Este nevoie ca omogenizarea să fie tot mai bună, pentru că de când am început campionatul niciodată nu am început meciul în aceeași formula. Încă nu suntem foarte închegați, dar este timp și pentru asta, deoarece nu se poate ca într-o lună sau două să funcționeze un mecanism. Mai avem de muncit. Am încredere că și ceilalți adversari ai noștri se vor mai împiedica, dar important este să nu facem noi pași greșiți. Este necesar să câștigăm următoarele două meciuri”, declară Cosmin Rotaru.

Articolul precedentMeciul galben negrilor cu ultima clasată, tratat cu mare atenție
Articolul următorPolițiștii locali din Piatra-Neamț vor avea camere video montate pe uniforme