Numărul mare de decese cu care se confruntă spitalele a lăsat morgile unităţilor medicale fără saci pentru decedaţi. 

De exemplu, la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti, unde necesarul lunar de saci pentru decedaţi este de 100, numărul a fost suplimentat la 500, în condiţiile în care instituţia sanitară înregistrează 45 de cazuri de deces pe zi – COVID şi non-COVID. În imaginile date publicităţii se văd corpurile aşezate pe holuri, întrucât nu mai există spaţiu în frigiderele speciale.

Situaţia dramatică nu a oprit-o pe senatoarea Diana Şoşoacă, una dintre cele mai vocale antivacciniste, să năvălească în morga Institutului Naţional de Pneumologie „Marius Nasta” din Bucureşti, luându-i la rost pe angajaţi. „Noul protocol, care s-a schimbat datorită intervenţiei mele, spune că nu mai aveţi voie să-i puneţi în saci de plastic. Care este motivul pentru care morţii se bagă în saci de plastic? Cine v-a ordonat dumneavoastră să-i băgaţi în saci de plastic? Chemaţi-o pe doamna Mahler (Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” – n.r.)! De ce puneţi morţii în saci de plastic?”, i-a strigat senatoarea unui bărbat responsabil cu transportul pacienţilor decedaţi, în timp ce transmitea live pe Facebook întreaga scenă.

 

Solicitat să comenteze comportamentul senatoarei în această situaţie, dr. Gabriel Diaconu, medic psihiatru, a afirmat că aceasta face un joc foarte bine calculat. 

„Anume, joacă propria ei piesă pentru propria ei audienţă. Dânsa reprezintă un subset de români care cred că asta înseamnă civilizaţie. Care cred că civilizaţia înseamnă să te duci şi să te iei de guler cu un manager de spital. Comportamentele şi ieşirile dânsei la rampă nu au fost sancţionate penal până acum, după cum se cuvine, şi asta este o problemă a justiţiei în România. Ca medic, pot să protestez faţă de atitudinea dânsei de violenţă interpersonală şi socială. Nu înţelege nimic din ce înseamnă medicină şi profită de funcţia publică şi de care abuzează să se lanseze în scurte exerciţii de popularitate, într-o perioadă foarte neagră pentru România. Din punctul meu de vedere, dânsa este o persoană care se caţără pe cadavrele pe care insistă să le filmeze. Nu are pic de decenţă, pic de umanitate şi aceşti doi ani ar fi trebuit să-i demonstreze că nimeni nu vrea să pună un mort într-un sac. Adevărul pe care doamna Şoşoacă refuză să-l menţioneze este că mor prea mulţi oameni de COVID în România, că nu au loc în morgile spitalelor”, a declarat, pentru adevarul, dr. Gabriel Diaconu. 

 

În general, politicienii demagogi care nu se sfiesc să filmeze accidente de circulaţie cu victime sau morgi ale spitalelor au nişte calcule foarte pragmatice, reaminteşte medicul. 

„Vânează senzaţionalul, lumina reflectoarelor. Iar doamna Şoşoacă nu este la prima abatere”, mai spune dr. Diaconu.

Articolul precedentPovești sfâșietoare din spitalele României: pacienții își împart masca de oxigen
Articolul următorDr. Radu Țincu cere lockdown total: Singura măsură eficientă