În jurul 16:21, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre un accident rutier produs pe DN15 D, la ieșirea din municipiul Piatra Neamț.  La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM.

În accidentul rutier au fost implicate trei autoturisme,  rezultând două victime,  neîncarcerate.

Cele două victime, două fete de 7 și 12 ani, au primit primul ajutor calificat de la membrii echipajului SMURD la locul evenimentului,  după care au fost transportate la CPU Roman.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și au curățat/degajat carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier.

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentPremierul anunță prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile
Articolul următorCulisele statului paralel | Mihai Răzvan Ungureanu, premierul cu cel mai SCURT mandat, produsul lui Traian Băsescu. Ce TUNURI a dat