Ieri, 11 august 2020 în jurul orelor 23.30, Poliția Municipiului Roman a fost sesizată prin SNUAU 112 de către soția unui bărbat că acesta, aflat sub influența băturilor alcoolice, a plecat de acasă amenințând că se sinucide.

Imediat au fost direcționate forțe, care au început căutările pe albia râului Moldova, zonă indicată de soția bărbatului. După câteva minute de căutări agentul de poliție Tofan Marius a identificat persoana în cauză care se manifesta haotic, era agitată și incoerentă, declarând verbal că intenționează să se sinucidă. Polițistul reușind să-l rețină până la sosirea colegului său George. Agentul de poliție Dache George în urma discuțiilor purtate cu bărbatul despre situația financiară și familială a acestuia, a reușit să-l convingă să renunțe la gestul său.

Bărbatul a fost condus la cea mai apropiată unitate spitalicească pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate, în momentul de față aflându-se în afara oricărui pericol.

Felicitări agenților de poliție George Dache și Marius Tofan din cadrul Biroului de Ordine Publică a Poliția Municipiului Roman pentru promptitudinea și profesionalismul cu care au acționat!

Polițistil George Dache nu este la ”prima abatere de acest gen”, în februarie a.c. a mai salvat o persoană de la săvârșirea unui act de suicid.

Articolul precedentDimineață de foc pentru pompierii pietreni!
Articolul următorBărbat înecat în râul Bistrița