Un bărbat din Suceava este cercetat de polițiști sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

La data de 29 iunie , polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţiei Rurală Tîrgu-Neamţ au depistat în trafic un bărbat, de 31 de ani, din județul Suceava, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 155 I, în localitatea Drăgăneşti, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Articolul precedentViteza i-a lăsat fără permis pe 42 de șoferi
Articolul următorA încercat să scape de poliție lovind un agent cu pumnul. Următoarele 30 de zile le va petrece după gratii