La data de 16 noiembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat în trafic un tânăr, de 22 de ani, din Gârcina, în timp ce conducea un autoturism pe strada Bistriței, în municipiul Piatra Neamț.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul drugtest, iar rezultatul a indicat o valoare pozitivă pentru benzodiazepină.

Astfel, acesta a fost condus la un centru de permanență, unde i s-au prelevat mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței în sânge a substanțelor stupefiante.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentOamenii din Neamț și Suedia implicați în campaniile de sterilizări, în 2021. Aproape 2500 de câini și pisici nu se vor mai înmulți
Articolul următorPieton mort de beat, accidentat de o șoferiță neatentă