La data de 22 septembrie a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Secției de Politie Rurală Gârcina au fost sesizați de către o tânără de 29 de ani, din Gârcina, cu privire la faptul că fostul său soț a încălcat ordinul de protecție provizoriu, emis de polițiști în aceeași zi.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, un bărbat, de 34 de ani, din Gârcina, ar fi pătruns în incinta locuinței în care se afla fosta sa soție, din aceeași localitate, adresându-i amenințări cu acte de violență, de natură să îi producă o stare de temere, fiind încălcat astfel ordinul de protecție provizoriu emis de polițiști în cursul aceleiași zile, prin care i s-a interzis apropierea la o distanță mai mică de 150 de metri de persoana vătămată sau locuința acesteia.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție provizoriu și amenințare.

Astăzi, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentUn adolescent din Piatra-Neamț, reținut! Era specializat în furturi din magazine
Articolul următorVremea se schimbă radical: de la temperaturi de îngheț trecem la 30 de grade Celsius – Anunțul meteorologilor