Prin apel la 112, în jurul orei 14:57, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o casă de vacanță din satul Izvorul Alb, orașul Bicaz. Pentru localizarea și lichidarea incendiului au intervenit două echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului Piatra Neamț și un echipaj de pompieri voluntari din cadrul SVSU Bicaz cu o autospecială de stingere.

Incendiul se manifesta generalizat la o cabana din lemn și la o casă de vacanță, cu posibilitatea propagării la o altă cabană din lemn și la fondul forestier.

Până la sosirea forțelor de intervenție o butelie din interiorul cabanei a explodat.

Pompierii au evacuat din interiorul casei de vacanță o butelie.

Au ars cabana din lemn cu suprafața de aproximativ 20 mp, casa de vacanță cu suprafața de aproximativ 60 mp și bunurile materiale aflate în interiorul acestora. A fost evitată propagarea incendiului la fondul forestier și a fost salvată o cabană din lemn aflată în imediata vecinătate.

Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui acumulator electric defectat pe timpul exploatării.

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentStâlp de electricitate doborât de o platformă auto tamponată de un șofer neatent
Articolul următorOFICIAL Școlile și grădinițele pot intra, de pe o zi pe alta, într-un scenariu de funcționare