Un incendiu puternic a izbucnit, joi seara, la depozitul de deşeuri al societăţii Apisorelia, amplasat pe fosta platformă chimică din localitatea Săvineşti.

În primă fază au fost alocate forţe şi mijloace de la Detaşamentul de pompieri Piatra-Neamţ, dar din cauza amplorii incendiului au fost chemate în sprijin şi alte forţe.

„Au fost suplimentate forţe şi mijloace de intervenţie de la Detaşamentele de pompieri din Roman şi Târgu-Neamţ şi ISU Bacău”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

 La locul evenimentului au fost alocate forţe şi mijloace de intervenţie de la:
 
– Detaşamentul Piatra-Neamţ – 8 autospeciale de stingere, o ambulanţă SMURD şi o autospecială pentru intervenţie şi salvare de la înălţime 
 
– Detasamentul Roman – 3 autospeciale de stingere 
 
-Detasamentul Târgu Neamţ – 3 autospeciale de stingere 
 
– ISU Bacău – 2 autospeciale de stingere
 
– SVSU Roznov – 1 autospecială de stingere
 
Potrivit pompierilor, incendiul a fost localizat şi nu mai există posibilitatea de extindere la alte depozite. 

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentVICTORIE PENTRU REALITATEA PLUS! Emisia NU va mai fi întreruptă! Anca Alexandrescu: „Libertatea presei trebuie să învingă!”
Articolul următorUn bărbat a intrat în Cartea Recordurilor după ce a vizitat cele 7 minuni ale lumii moderne în 7 zile, doar cu mijloace de transport în comun