La ora 02:07, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o casă situată pe strada Terasei în municipiul Piatra Neamț.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. 
La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la acoperișul și mansarda unei case, dar și la acoperișul altei case aflată în imediata vecinătate. 
Din interiorul casei au fost evacuate de către un vecin 5 persoane (doi adulți si trei copii). 
Proprietara locuinței, o femeie în vârstă de 33 de ani a suferit un atac de panică și ușoare intoxicații cu fum. Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la UPU Piatra Neamț. 
Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. Au ars: acoperișul și mansarda unei case pe o suprafață de aproximativ 250 mp, bunurile materiale aflate în camerele de la mansardă și într-o cameră de la parter, documente, un autoturism (parcat într-un garaj de lângă casă) și acoperișul celeilalte case pe o suprafață de 100 mp.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric produs la autoturism.

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentAnunț important pentru elevi! Decizia de ultimă oră a ministerului Educaţiei
Articolul următorAcțiuni pentru prevenirea delictelor silvice