Odată cu începerea noii sesiuni legislative, senatorul Eugen Ţapu-Nazare şi deputatul  Laurențiu Leoreanu au fost aleşi vicelideri ai grupului PNL din Senat şi respectiv Camera Deputaţilor.

Senatorul Eugen Ţapu-Nazare a mai fost vicelider al grupului PNL din Senat din decembrie 2016 până în decembrie 2017. Sesiunea parlamentară trecută acesta a ocupat funcția de chestor al Senatului.

Deputatul Laurenţiu Leoreanu este noul vicelider al grupului parlamentar PNL din Camera Deputaților.

Începând cu data de 3 septembrie 2018, am fost ales, de către colegii din Partidul Național Liberal, în onoranta funcție de vicelider al grupului parlamentar PNL din Camera Deputaților. Vreau să le mulțumesc pe această cale tuturor celor care m-au investit cu încredere și care astfel au apreciat munca mea depusă în Parlamentul României, dar mai mult decât oricui, tuturor cetățenilor din zona Roman și din Județul Neamț, cei care au avut și vor avea mereu în mine o voce puternică și un luptător pentru interesele lor, pentru că ei sunt motorul și energia întregii mele activități.

Voi folosi această demnitate pentru a promova mult mai intens și mai eficient problemele ridicate de dumneavoastră, spre buna lor rezolvare, cu speranța că așa cum eu mă mândresc cu oamenii care m-au votat și dumneavoastră veți putea fi mândri de mine. Mă înclin cu respect și vă mulțumesc!”, a postat deputatul PNL ,Dan Laurențiu Leoreanu, pe o rețea de socializare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here