Ajută-l pe Moș Crăciun să umple sacul la Fotbal cu…jucării pentru copii!, este invitația lansată de inițiatorii evenimentul care va avea loc  joi, 20 decembrie, începând cu ora 18:00, la Sala Ceahlăul din Piatra-Neamț.

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Neamţ, cluburile CSM Ceahlăul  și Futsal Ceahlăul Piatra-Neamț organizează un eveniment de gală ”Fotbal cu…jucării pentru copii”  care are ca scop strângerea de jucării și dulciuri pentru a fi donate copiilor de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Alexandru Roșca“ din Piatra-Neamț. De aceea, spectatorii sunt invitați să aducă o jucărie sau dulciuri pentru ca Moș Crăciun să ajungă și la copii mai puțin norocoși.

Cu ideea organizării evenimentului a venit președintele Clubului Futsal Ceahlăul, Cristi Vornicu. Tradiția aruncării jucăriilor de pluș de către spectatori la evenimentele sportive fiind extrem de populară în hochei, mai ales în America de Nord. În fiecare an, în preajma Crăciunului, majoritatea patinoarelor din Canada și SUA sunt invadate de jucării.  Cum în ultima perioadă ideea a fost preluată şi în România, președintele Clubului Futsal Ceahlăul consideră că a venit momentul ca un astfel de eveniment să fie organizat şi în Piatra-Neamţ.

”Evenimentul în sine vine şi în urma unor alte astfel de acţiuni pe care clubul sportiv  le-a făcut. În acest sezon am participat împreună cu cei de la Rotaract la campania Cutiuţa și am reușit să strângem o sumă pentru achiziționarea unor aparate medicale.

Clubul își dorește să genereze astfel de evenimente pentru că sportul poate ajuta societatea, poate ajuta comunitatea locală, nu doar să fie ajutat şi consider că este de datoria noastră să întoarcem ceva către comunitatea locală.

Evenimentul este şi un test pentru noi: dacă iese bine, o să o repetăm şi anii viitori și ar putea deveni o tradiție”, a declarat Cristi Vornicu, președintele Clubului Futsal Ceahlăul.

Ideea evenimentului a fost foarte bine primită de DJST Neamț și de CS Ceahlăul Piatra-Neamț, dar și de ceilalți parteneri: foștii jucători ai Ceahlăului și ziariști sau arbitrii, iar evenimentul s-a organizat în timp record.

”Hai să facem un eveniment, să adunăm jucării pentru copiii care, poate în perioada asta, primesc mai puţin, sau primesc mai puţină atenţie sau mai puţină dragoste din partea celor apropiaţi. Ne-am mobilizat și a ieşit această acţiune la care vor participa foşti fotbalişti de la Ceahlăul, o echipă a presei din Piatra-Neamţ, echipa Futsal Ceahlăul şi  echipa de Liga 3 a CSM Ceahlăul.

Vor fi două jocuri, primul între echipa presei și Old Boys Ceahlăul și al doilea între CSM Ceahlăul și Futsal Ceahlăul. La un anumit moment vor intra în scenă copii de la Şcoala Alexandru Roşca,  care vor face câteva demonstrații de gimnastică și majorete ”, a declarat Marcel Mihalcea, consilier sport DJST Neamț.

Nu mai rămâne decât ca publicul să umple tribunele sălii Ceahlăul și între meciuri să acopere suprafața de joc cu jucării.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here