”Anul de tranziție de la Liga 4 la Liga 3 se termină într-o notă pozitivă pentru CSM Ceahlăul”, a fost concluzia antrenorului principal al galben negrilor, Gabriel Rădulescu.

Tânăra echipă, proaspăt promovată în Liga 3 a încheiat sezonul pe locul 8 cu 6 victorii, 6 înfrângeri și două meciuri încheiate la egalitate. Jucătorii galben negri au marcat de 15 ori.

”Clubul trebuie să se organizeze din ce în ce mai bine și să progreseze constant. Sunt multe lucruri de pus la punct pe viitor. De-a lungul turului au fost jucători care au avut un randament constant bun și astfel s-a format un nucleu pe care m-am bazat. Sunt trei-patru posturi care nu au funcționat meci de meci asa cum mi-aș fi dorit, dar sunt convins că în retur vom găsi soluții. Întotdeauna este loc de mai bine”, a declarat Gabriel Rădulescu, antrenor CSM Ceahlăul.

Într-o ierarhie a apărărilor din Liga 3 de fotbal, din cele 78 de formații componente în cele cinci serii,  CSM Ceahlăul Piatra-Neamț se află în Top 10, cu 12 goluri primite în cele 14 meciuri disputate.

”Mai avem foarte multe lucruri de pus la punct pe faza de dezvoltare a atacului. Am suferit în anumite jocuri. În schimb am fost bine organizați defensiv, am luat puține goluri. Ne dorim jucători care să aducă un plus pe faza de atac. Eu aș vrea cel puțin doi-trei jucători noi, cu calitate tehnică. Încă nu ne-am decis cine va pleca”, a mai adăugat antrenorul.

Antrenorul CSM Ceahlăul le-a mulțumit jucătorilor, colegilor, colaboratorilor, sponsorilor și nu în ultimul rând suporterilor, iar în viitorul apropiat își dorește ca CSM Ceahlăul să devină un club respectat, cu perspective frumoase.
”În 2019 trebuie să creștem ca joc ofensiv, să încercăm să formăm un stil propriu. Sper să avem un joc plăcut, să atragem cât mai mulți susținători în tribune. Avem nevoie de sprijin din toate punctele de vedere. M-aș bucura ca în viitorul apropiat CSM Ceahlăul să devină un club stabil, bine organizat, respectat, cu perspective frumoase. Echipa mare să promoveze în următorii ani în Liga 2, iar Centrul de copii și juniori să producă fotbaliști de calitate. Să aveți un an 2019 plin de bucurii și realizări !! La mulți ani și Hai CSM Ceahlaul!”, a fost mesajul lui Gabriel Rădulescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here