Canotoarea Laura Pal a fost desemnată sportiva anului 2018 în Neamț. Asta pentru că anul care tocmai s-a încheiat a fost unul încununat de succes pentru sportivă. Componentă a lotului naţional şi legitimată la CS Ceahlăul Piatra Neamţ, canotoarea a devenit în 2018 campioană europeană la juniori, campioană şi vicecampioană balcanică la juniori, dar a fost şi medaliată cu bronz la Campionatul Mondial pentru juniori.

Dacă cel mai frumos moment al anului a fost la Campionatul Mondial de la Racice, Cehia, chiar la sfârșitul finalei, când a realizat că este victorioasă, tânăra sportivă recunoaște că pentru a avea succes e nevoie de sacrificii mari.

”Au fost căderi psihice, oboseală și uneori aceasta ajungea într-un stadiu atât de grav încât nu eram în stare să ridic o cană cu apă. A fost presiune, a fost teamă. Noi sportivii nu avem un singur moment dificil ci tot ce facem noi e dificil!”, a declarat Laura Pal.

Prin ambiție, multă muncă și determinare, Laura Pal și-a învins fricile, a trecut peste ignoranța oamenilor și a ajuns campioană.

„Poate unii copii nu au darul de a învăţa. Nici eu nu am fost foarte bună la învăţătură. Dar nici un copil nu este prost, asta să ştiţi. Mie mi s-a spus «fată eşti proastă» şi am vrut să le arăt acelor oameni că nu sunt, că am ambiţia să ajung cineva. Acum acei oameni, când mă văd pe stradă, lasă capul în jos. Eu am ajuns să fac ceva cu viaţa mea. Mi-am depăşit limitele. Să nu permiteţi nimănui să vă spună că nu puteţi. Dacă vrei să ajungi astronaut sau medic chirurg, poţi să o faci“, declara campioana europeană la o întâlnire cu elevii școlii la care a învățat și ea.

Laura a avut alături oameni minunați, părinții care o susțin, prieteni, antrenori, tehnicieni. Un loc aparte îl ocupă antrenorul Valentin Gavril iar anul 2018 i-a adus titlul de Cel mai bun antrenor al anului în Neamț.

Când Laura avea 13 ani, Valentin Gavril a mers la școla Laurei și a prezentat oferta educațională a Liceului cu Program Sportiv din Piatra-Neamț.  Și așa a început colaborarea dintre cei doi. Au râs și au plâns împreună, Laura și-a învins frica de apă, acest ”monstru ”cum îi spune sportiva și cel mai important au muncit mult pentru a primi răsplata binemeritată a victoriilor.

Și pentru că este o luptătoare, țelurile Laurei Pal pentru 2019 sunt mai mari.

”În 2019 voi intra în forță, ca să spun așa. Țintele sunt clare și dorința este unde trebuie și cât se poate de multă! Experiența anului 2018 mă va ajuta mult și cred că 2019 va fi „un an de aur”. Va fi anul meu, în care o să duc steagul României cel mai sus, alături de celelalte colege și o să aduc în continuare cinste orașului nostru”, a adăugat sportiva.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here