Până la stabilirea bugetului Primăriei Municipiului Roman, buget care depinde de aprobarea bugetului național, administrația romașcană derulează o serie de licitații pentru proiectele stabilite pe 2019.

”În această lună, se va încheia licitația pentru Pietonalul Ștefan cel Mare – finalizarea ultimului tronson și refacerea integrală a terasamentului pentru eliminarea infiltrațiilor. Spre finele lunii vom putea stabili și câștigătorul pentru executarea lucrărilor la proiectul european de reabilitare termică a blocului 33 din Anton Pann”, a declarat Lucian Micu, primarul municipiului Roman.

De asemenea, au fost demarate procedurile pentru a scoate la licitație amenajarea peisagistică pe zona bulevardul Republicii, modernizarea străzilor din cartierul Bălcescu, reabilitarea grădinițelor 2 cu program prelungit și pe cea cu program normal, reabilitarea corpului B al Școlii Vasile Alecsandri și extinderea rețelei stradale de gaz metan. În luna februarie, municipalitatea are în plan scoaterea la licitație a lucrărilor de modernizare a trotuarelor și de dezvoltare a parcărilor de reședință.

Ca o noutate, din anul 2019, la Roman va fi implementat procesul de bugetare participativă. Prin acest proces se dorește încurajarea cetăţenilor de a veni cu propuneri de proiecte care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în municipiul Roman.

”Când vom aproba bugetul, vom demara și prima etapă a bugetării participative, atunci când vom aloca circa 200.000 de lei pentru proiectele pe care dumneavoastră, cetățenii municipiului, le propuneți pentru îmbunătățirea calității vieții în orașul nostru”, a adăugat Lucian Micu , primarul municipiului Roman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here