Poliţiştii de investigaţii criminale au prezentat  Judecătoriei Roman trei tineri, faţă de care s-a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Cei trei, bănuiţi de tâlhărie, au fost introduşi în arestul I.P.J. Neamţ.

Conform IPJ Neamț, la data de 10 ianuarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Roman i-au prezentat pe cei trei tineri Judecătoriei Roman care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Polițiștii mai informează că la data de 30.12.2018, Poliţia municipiului Roman a fost sesizată de către un bărbat de 41 de ani, din Roman, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras din buzunar telefonul mobil.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii de investigaţii criminale au identificat şi reţinut pe raza municipiului Roman doi tineri de 15 şi 14 ani, din Roman şi un altul de 15 ani, din Iaşi, bănuiţi de comiterea faptei. Prejudiciul a fost recuperat şi predat persoanei vătămate.

Din cercetări a rezultat faptul că la data respectivă, în jurul orei 02:30, în timp ce persoana vătămată se deplasa pe Aleea Revoluţiei, cei trei ar fi profitat de faptul că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, sustrăgându-i un telefon mobil.