Doi bărbați de 56, respectiv 57 de ani, au fost găsiți spânzurați în aceeași zi, în gospodăriile lor din localitățile Urecheni și Hangu. În ambele cazuri, trupurile lor au fost descoperite de către frații lor.

În primul caz, un bărbat de 56 de ani, din Urecheni, a fost găsit spânzurat pe terasa casei. Incidentul a avut loc duminică, 13 ianuarie, când în jurul orei 11:30, polițiștii au fost sesizați de un bărbat cu privire la faptul că și-a găsit fratele spânzurat pe terasa exterioară a casei.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Urecheni care au confirmat aspectele sesizate.

Polițiștii au analizat corpul persoanei găsite decedate, reieșind faptul că nu prezenta leziuni la nivelul suprafeței exterioare a corpului.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă. – ne-a declarat Robert Costan, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Conform unor surse, bărbatul locuia singur, era divorțat și ar fi suferit de o depresie.

Câteva pre mai târziu, un bărbat de 57 de ani, din Hangu, a fost găsit spânzurat într-o anexă a locuinței. Incidentul a avut loc duminică, 13 ianuarie, când în jurul orei 18:00, polițiștii au fost sesizați de un bărbat cu privire la faptul că și-a găsit fratele spânzurat într-o anexă a locuinței.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz care au confirmat aspectele sesizate.

Polițiștii au analizat corpul persoanei găsite decedate, reieșind faptul că nu prezenta leziuni la nivelul suprafeței exterioare a corpului.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă. – ne-a declarat Robert Costan, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here