Un bărbat din județul Neamț a ajuns luni, 11 februarie, în stare gravă la spital, cu arsuri de gradul I și II pe aproximativ 70% – 80% din suprafaţa corporală.

Conform unei informări a Sericiului de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț, este vorba despre un bărbat de 52 de ani, din Săbăoani.

Un echipaj SAJ Neamț a fost solicitat, la ora 13:10, să intervină după ce bărbatul a fost găsit cu arsuri pe corp în locuința lui. Pacientul a fost preluat de un echipaj cu asistent medical şi predat la CPU al Spitalului Municipal Roman, cu diagnosticul arsură termică gr. I-II pe aprox. 70% – 80% din suprafaţa corporală. De la Roman, fost preluat de un echipaj cu medic în vederea efectuării transferului interclinic la Iaşi.

Surse medicale ne-au declarat că vecinii au fost cei care s-au sesizat după ce bărbatul nu mai fusese văzut de aproximativ 2-3 zile. Casa nu avea urme de incendiu și nu se cunosc motivele pentru care pacientul ar fi suferit arsurile, cel mai probabil fiind vorba despre un accident casnic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here