Prefecții din toată țara au avut în perioada 10-12 martie o întâlnire de lucru, la Brașov. Unul dintre subiectele discutate de aceștia a fost chiar organizarea și desfășurarea activităților pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European în anul 2019.

La această acțiune, organizată de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, au participat și specialiști din cadrul Direcției Generale de Pașapoarte, Direcției Generale Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, Direcției Generale Management Resurse Umane, Direcției Generale Financiare, Autorității Electorale Permanente, Direcției Generale pentru Relația cu Instituțiile Prefectului.

Temele dezbătute în cadrul acestei întâlniri au avut ca obiect eficientizarea activităților la nivelul serviciilor publice comunitare, managementul resurselor umane și gestionarea resurselor financiare.

Totodată, au fost dezbătute elemente specifice privind prioritizarea eforturilor în ceea ce privește proprietatea privată, insistându-se, cu fermitate, pe instaurarea legii. Cu precădere, s-a urmărit, implicarea Instituțiilor Prefectului în efectuarea de verificări, împreună cu autoritățile administrației publice locale, conform competențelor, în vederea identificării cererilor formulate în aplicarea legilor reparatorii, precum și o inventariere riguroasă a retrocedărilor către moștenitorii condamnaților de război și ai optanților expropriați.

“Am participat cu plăcere și real interes la întâlnirea cu colegii prefecți din țară, unde, alături de specialiști, au fost dezbătute și clarificate anumite subiecte ce țin de activitatea instituției pe care o reprezint. E interesul statului de a identifica dacă s-a reconstituit vreun drept de proprietate la acești condamnați. Până acum, în județul nostru, nu am identificat asemenea cazuri. Actuala guvernare își dorește să restabilească dreptatea și să anuleze, dacă e cazul, orice cerere aprobată anterior în vederea retrocedării către moștenitorii condamnaților de război. Mă voi ocupa personal de acest aspect ce ține de supremația legii și de respectarea dreptului fundamental de proprietate al nemțenilor”, a declarat prefectul județului Neamț, Daniela SOROCEANU.