Casa de Pensii Neamț a primit biletele de tratament pentru prima serie din 2019 ce are ca dată de intrare în stațiune data de 18 martie 2019. Sunt 57 bilete de tratament, în următoarele stațiuni: Buziaș, Covasna, Olănești, 1Mai Oradea, Amara,  Gioagiu Băi, Nicolina, Pucioasa și Sarata Monteoru. Până la această dată, la Casa de Pensii Neamț sunt deja depuse un număr de 3952 de cereri de tratament balnear pentru anul 2019.

”Pentru anul 2019 va fi asigurat în unităţile de tratament balnear proprietate a Casei Naţionale de Pensii Publice un număr maxim de 59.622 de locuri la tratament balnear, ce vor fi repartizate pe maximum 19 serii de trimitere.

Reamintim că pot beneficia de tratament balnear persoanele care au calitatea de: pensionar al sistemului public de pensii; asigurat al sistemului public de pensii sau beneficiar al prevederilor unor legi speciale, care reglementează dreptul la bilet de tratament balnear prin sistemul public de pensii şi care care dovedesc existenţa unei afecţiuni medicale care să necesite tratament balnear, în conformitate cu prevederile legale.

Pentru a se putea înscrie în vederea obţinerii unui bilet de tratament, potenţialul beneficiar depune cererea de acordare însoţită în mod obligatoriu de copie după buletin/carte de identitate, urmând ca restul documentelor să fie ataşate la momentul eliberării biletului.

Repartiţia biletelor de tratament balnear se face pe baza ordinii de ierarhizare a cererilor, funcţie de opţiunile făcute de solicitant şi în ordinea menţionată în cerere.

Ordinea de ierarhizare a cererilor prin care se solicită bilete de tratament balnear este dată de ordinea descrescătoare a punctajelor aferente fiecărei cereri, punctajul aferent fiecărei cereri fiind obţinut prin însumarea punctajelor acordate pentru fiecare criteriu în parte raportat la numărul de criterii prevăzut pentru categoria respectivă.

Biletele de tratament balnear vor fi repartizate/alocate la unităţile de tratament administrate de Societatea de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă “TBRCM” SA, la care CNPP este acţionar unic. În completare, după epuizarea acestora, se vor repartiza/aloca bilete la celelalte unităţi de tratament balnear, cu care CNPP va încheia contracte.

Societatea de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, „T.B.R.C.M.” -SA deţine complexe balneare având o capacitate hotelieră totală de 3.139 locuri de cazare/serie, pentru diverse afecţiuni – reumatismale, ale aparatului locomotor, afecţiuni intestinale, hepatice, cardio-vasculare, nevroze – în 13 judeţe”, informează un cominicat de presă al Casei de Pensii Neamț.