O femeie în vârstă de 65 de ani a decedat în urma unui accident rutier ce a avut loc vineri, 15 martie, în localitatea Tazlău. Șoferul este cercetat de polițiști sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă. 

Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, la data de 15 martie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Tazlău și soldat cu decesul unei persoane.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un tânăr de 18 ani, din Tazlău, a condus un autoturism pe un drum din aceeași localitate, din direcția Tazlău către Borlești, moment în care a surpins și accidentat o femeie de 65 de ani, din Tazlău, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure.

Se pare că femeia a traversat prin fața unei autoutilitare care se afla oprită pe drumul respectiv.

În urma impactului victima a suferit leziuni care au condus la decesul acesteia. Corpul a fost preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.