Consiliul Județean Neamț susține financiar, cu suma de 200.000 de lei, Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani. În acest sens, în ultima ședință de CJ s-a aprobat încheierea unei asocieri între administrația județeană și Consiliul Local al comunei Alexandru cel Bun în vederea realizării unor lucrări de interes public județean.

Banii alocați vor fi folosiți pentru extinderea sistemului de detectare și alarmare în caz de incendiu la nivelul întregului spital, dar și pentru refacerea instalației electrice în cadrul Laboratorului de analize medicale și radiologie.

În aceeași ședință a Consiliului Județean s-au adoptat și alte proiecte prin care se acordă sprijin financiar spitalelor din județ. Astfel, la Roman vor fi susținute lucrările de reabilitare termoenergetică și dotare cu aparatură medicală la Spitalul Municipal de Urgență Roman, iar la Spitalul de Psihiatrie ”Sf. Nicolae” se derulează proiectul privind reabilitarea termică a clădirii. (VEZI articolul AICI)

Tot din bugetul județului Neamț  500.000 de lei vor fi alocați pentru realizarea unor lucrări la Spitalul ”Sf. Dimitrie” Târgu Neamț, mai exact reabilitarea clădirii în care funcționează Policlinica. Pentru lucrări de reparații și de reabilitare, dar și pentru faptul că spitalul are nevoie și de achiziționarea unor echipamente, având în vedere procesul de acreditare prin care trece,  tot 500.000 de lei vor merge și la Spitalul ”Sf. Nicolae” din Bicaz