În cele 6 luni de activitate cei 5 subofițeri din cadrul Postului de Jandarmi Bălţăteşti au executat peste 200 de misiuni în zona de competență, au aplicat peste 50 de sancțiuni contravențioanle, au efectuat 19 misiuni de patrulare în colaborare cu lucrătorii Ocolului Silvic Văratec şi Gârcina, pentru stoparea tăierilor ilegare de material lemnos din Fondul Forestier Naţional, pe raza localităţilor Ţolici-Rădeni-Crăcăoani.

De asemenea au efectuat activităţi de prevenire și supraveghere a elevilor la afluire-defluire şi în timpul pauzelor în zona instituţiilor de învăţământ și au patrulat în zona lacului Cuejdel, unul dintre cele mai mari lacuri de baraj natural din România care reprezintă o arie naturală de protecţie specială fiind interzis pescuitul, camparea şi accesul cu autoturismele.

Menţinerea ordinii publice s-a efectuat conform competenţelor legale, atât independent cât şi în cooperare cu structurile de poliţie, pompieri, organele judecătoreşti, ale  administraţiei publice locale și silvice.

Postul de Jandarmi Bălţăteşti are în competenţă 6 comune: Bălţăteşti, Agapia, Crăcăoani, Ghindăoani, Grumăzeşti, Petricani, nu doar stațiunea Bălțătești.

Misiunile noastre au ca scop prevenirea şi combaterea faptelor antisociale cu accent pe menţinerea ordinii şi liniştii publice pe cele 7 trasee turistice stabilite dar și în zona lăcaşurilor de cult – mănăstirile Văratec, Agapia, Horaiţa etc, obiective de interes turistic atât la nivel național cât şi internațional, situate pe traseele Bălţăteşti-Văratec-Agapia-Crăcăoani-Tîrpeşti.

Prin activităţile noastre sper că am reuşit să aducem un plus de siguranţă cetăţenilor” a declarat șeful de post, plutonier major Ciudin Florin.