Prefectura Neamț a emis un ordin de încetare a mandatului pentru primarul comunei Ruginoasa, Nicu Chirilă.

Primarul a rămas fără mandatul de ales după ce a fost condamnat în dosarul în care a fost judecat pentru tăiere fără drept de arbori și participaţie improprie la infracţiunea de furt de arbori.

Potrivit deciziei Curții de Apel Bacău din 5 martie 2019, Nicu Chirilă a fost condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare pentru „participație improprie la infracțiunea de tăiere fără drept de arbori” și „participație improprie la furt de arbori”.

Ordinul a fost emis pe data de 7 mai și postat pe site-ul Prefecturii Neamț.