Miercuri, 15 mai, în cadrul celei de-a X-a ediții a Zilelor municipiului Roman, a avut loc Gala Excelenței în Educație, prilej cu care primarul Lucian Micu i-a premiat pe elevii și profesorii coordonatori care au obținut rezultate meritorii la faza finală a olimpiadelor și concursurile naționale și internaționale.

Așa cum se întâmplă în fiecare an, elevii și cadrele didactice au fost invitați în sala Nicolae Manolescu Strunga pentru ca, alături de oficialități, să primească un semn de recunoștință din partea comunității pentru eforturile de a studia cu sârg și de a purta cu mândrie numele orașului Roman la competițiile naționale și internaționale.

”Sunt mândru că, de la an la an, tânăra generație se dezvoltă și evoluează armonios. Mă bucur că profesorii romașcani își dedică timpul și își pun întreaga dăruire și pricepere pentru a-i educa și pregăti pe acești tineri pentru viața de adult. Le mulțumesc și părinților care au încredere în copiii lor și care se preocupă să le ofere ceea ce este mai bun. Doar pe acești trei piloni fundamentali, comunitatea noastră se poate dezvolta, prin drag de carte, implicare și curajul de a fi competitivi. Am încredere că și acest sprijin îi va determina pe elevi și profesori să mențină standardele cât mai sus, pentru ei în primul rând, dar și pentru orașul nostru drag!”, a declarat primarul Lucian Micu.

În total, au fost recompensați cu premii în bani 324 de elevi și 174 de profesori coordonatori, suma totală alocată din bugetul local fiind de 62.520 de lei, aproape jumătate din întregul buget alocat manifestărilor de Zilele municipiului Roman.

Elevii premiați în Gala Excelenței în Educație îi puteți vedea AICI.

Profesorii premiați în Gala Excelenței în Educație îi puteți vedea AICI.