Secția de lupte a CS Ceahlăul Piatra Neamț a avut trei reprezentanți la finalele nationale ale juniorilor III, copii de la categoria U15. Dintre aceștia, doi s-au întors la Piatra Neamț cu medalii. Competiția a avut loc la Tulcea, în perioada 6-9 iunie 2019, și a reprezentat criteriu de selecție pentru lotul României.

O medalie de argint s-a agățat la gâtul lui Massimo Crudu, la categoria de greutate „75 kg“, după o finală în care a pierdut în fața lui Maximus Muncuș (CSS Drobeta Turnu Severin). La „52kg“, Gabriel Stan s-a mulțumit cu medalia de bronz a naționalelor, înaintea sa pe podium fiind doi dinamoviști bucureșteni, Mihai Drăgan (1) și Constantin Toma (2). A mai concurat la naționalele de la Tulcea și Marcel Constantin (57kg).

„Ne-am îndeplinit obiectivul și cred că sunt șanse serioase ca măcar doi dintre ei să fie chemați în lotul ce va fi într-un nou centru regional de pregătire, la Suceava, la această categorie de vârstă. Vor fi măcar două astfel de centre în țară“, a declarat Ion Purcariu, antrenor al secției de lupte la CS Ceahlăul.