Primarul Dragoș Chitic a avut o primă reacție la decizia instanței. Acesta consideră condamnarea “neașteptată, nedreaptă și neconformă cu realitatea”. Mai mult Dragoș Chitic, în mesajul postat pe o rețea de socializare, afirmă că în perioada următoare va ”analiza cu mare atenție în ce măsura, în astfel de condiții , mai merită să deții o funcție administrativă în România” .

“Curtea de Apel Bacău s-a pronunțat ca primă instanță într-o speță în care m-am aflat alături de alte cinci persoane, pentru o faptă din urmă cu peste 9 ani, apreciată de către DNA ca fiind nelegală. Este o decizie neașteptată, nedreaptă și neconformă cu adevărul. Achitarea ar fi fost soluția corectă în ce mă privește, mai ales că nu există nicio probă, directă sau indirectă, care să conducă spre un altfel de verdict. Încălcarea legii nu se regăsește în modul meu de a fi, în principiile mele de viață și nu există în trecutul meu fapte de care să-mi fie frică sau rușine. Nu este o sentință care să producă efecte, pentru că nu este definitivă. Mă voi lupta în continuare cu demnitate pentru a-mi demonstra nevinovăția în instanța de apel.

În perioada următoare voi analiza cu mare atenție în ce măsura, în astfel de condiții , mai merită să deții o funcție administrativă în România”, este mesajul postat de primarul Dragoș Chitic pe pagina sa de Facebook.

Primarul municipiului Piatra-Neamț, Dragoș Chitic, a fost condamnat, în primă instanță, la 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul „Schimbului ilegal de terenuri din Primăria Piatra-Neamț”. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată în termen de 10 zile de la comunicare.Vezi articolul AICI.