În perioada iunie – iulie 2019, Muzeul de Științe Naturale Piatra-Neamț organizează o expoziție temporară dedicată plantelor carnivore.

Vizitatorii vor putea vedea un bogat material fotografic care oferă informaţii ştiinţice şi curiozităţi referitoare la diferite specii de plante carnivore care trăiesc atât în România, dar şi în alte regiuni ale lumii (America de Nord și Australia).

Acest material grafic este completat de numeroase exemplare de plante carnivore din diferite specii, menționăm aici de: capcana lui venus, foaia grasă, roua cerului, planta gulerată etc., dar și de publicații (literatură de specialitate), însoțite de un material herborizat.

Expoziţia se adresează în special copiilor dar și iubitorilor de natură care doresc să cunoască și să vadă pe viu aceste exponate.

Pe teritoriul României există mai multe genuri de plante carnivore, dintre acestea amintim: roata apelor, otrăţelul bălţilor, roua cerului şi foaia grasă.

Acestea sunt adaptate la un mediu ostil de viață, sarac în substanţele nutritive necesare dezvoltării; amintim aici de roua cerului (Drosera spp.), o plantă întâlnită în turbăriile oligotrofe din zona montană a Moldovei – din județele Neamț și Suceava (aceste specii au astfel nevoie de suplimente alimentare bogate în azot şi fosfor, fără de care ar rămâne pipernicite).

Plantele carnivore au diferite capcane care sunt de fapt frunze sau uneori flori modificate (în decursul evoluției lor biologice).

Aceste organe modificate (frunzele modificate), de regulă atrag, reţin și omoară prada formată din insecte de mici dimensiuni, pe care le digeră, în aşa fel încât să-şi poată asimila elementele nutritive necesare dezvoltării.

Expoziția este rodul unei colaborări dintre Muzeul Bucovinei Suceava și Complexul Muzeal Județean Neamț – Muzeul de Științe Naturale Piatra-Neamț.

Expoziția va putea fi vizitată începând de joi, 13 iunie la sediul Muzeului de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț.

Programul de vizitare este de marți  până duminică, intre orele 10-18.