USR Neamț a anunțat pe pagina de Facebook că Vlad Botoș, ales în Parlamentul European, va deschide un cabinet de europarlamentar în Piatra-Neamț. 

”Salutare oameni buni,

Am ajuns la Bruxelles şi chiar dacă lucrările noului Parlament European încep în 2 iulie, la Strasbourg, munca noastră, a celor aleşi de voi, începe astăzi în grupul politic Renew Europe.

Noi, cei din Alianța 2020 USR PLUS, suntem membri fondatori ai acestui nou grup politic.

Sunt obişnuit cu un program plin şi astfel am ajuns mai repede la noul meu loc de muncă. Aşa că am timp să vă salut şi să imortalizez momentul.

Abia aștept să ne apucăm de treabă!”, este mesajul postat pe o rețea de socializare a proaspătului europarlamentar.

Din prezentarea de pe site-ul formațiunii politice pe care o reprezintă  În Parlamentul European, aflăm că Vlad Botoș este de zece ani manager al unor facilități de producție automobile din România și Bulgaria, perioadă în care și-a dezvoltat abilitățile de negociere și de lucru în echipă. Vorbește două limbi străine, germana și engleza, care l-au ajutat să fie în contact cu civilizația occidentală.

A ales să candideze la alegerile europarlamentare pentru a negocia cu fermitate în avantajul României, pentru un trai decent și alinierea la standardele și condițiile de viață occidentale, posibile cu muncă, seriozitate, abilitate de a negocia și de a lucra în echipă. În acest scop, își propune să lupte pentru egalitatea deplină între membrii UE, un buget care să contribuie la reducerea decalajelor, reglementări care să țină cont de condițiile specifice ale României. Va insista ca reglementările adoptate de Parlamentul European să țină cont de condițiile specifice ale țării noastre și să obțină asistență europeană, tehnică și financiară, pentru o dezvoltare accelerată.