Marți, 16.07.2019, la ora 12:58, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre faptul în comuna Boghicea sat Boghicea a fost descoperit un element de muniție neexplodată. La locul indicat de apelant s-a deplasat echipa pirotehnică a unității cu o autospecială pirotehnică încadrată cu doi subofițeri. La fața locului, echipa a descoperit un proiectil exploziv calibru 75 mm.

Muniția provine din Al Doilea Război Mondial şi a fost descoperită de către un cetățean din localitatea Boghicea, în grădina locuinței personale, pe timpul efectuării unor lucrări agricole de sezon.

Echipa pirotehnică a verificat zona cu detectorul de metale pe o suprafață de 200 m2 și nu a mai descoperit alte elemente de muniție, informează ISU Neamț.