Cu mâna în ghips, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost prezent astăzi, 18.07.2019, într-o nouă vizită de lucru în județul Neamț, pentru a verifica situația lucrărilor la principalele obiective unde CNAIR desfășoară investiții.

Mai mult decât atât, ministrul a venit și cu o veste bună pentru nemțeni și nu numai: s efac pași importanți în realizarea drumului expres Piatra-Neamț- Bacău

”Lansarea proiectului drum expres Bacău- Piatra-Neamț. Am ajuns la final cu această procedură, s-au depus patru proiecte, de urgență se va întruni comisia care va evalua proiectele astfel încât până la sfârșitul lunii august să avem semnat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate, iar până la sfârșitul lui iunie 2020 să lansăm proiectarea și execuția. Deși perioada de realizare a studiului de fezabilitate este de 14 luni, voi vorbi cu firma care va câștiga proiectul și vom comprima termenele tocmai pentru a da proiectarea și execuția pentru acest obiectiv extrem de important care trebuie implementat de urgență ca și conectivitate între cele două județe”,a declarat Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor.

Printre obiectivele vizate s-a aflat șantierul de pe DN 15, Poiana Largului – Bicaz, unde, în prezent, se desfășoară lucrări.

”DN 15 un drum cu un impact turistic foarte mare, un drum construit în 47 asupra căruia nu s-a mai intervenit deloc. Guvernul a alocat sume semnificative pentru realizarea drenajelor, scurgerilor și a elementelor de siguranță. Se vor identifica toate problemele și se vor asigura sumele necesare pentru a le rezolva pentru a fi finalizat și dat în circulație așa cum trebuie”, a mai adăugat ministrul Cuc.