O femeie în vârstă de 79 de ani, din Bicaz-Chei, a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost lovită de tren.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, polițiștii din Bicaz au fost sesizați, ieri dimineață, despre producerea unui accident feroviar pe raza localității Bicaz-Chei.

Din primele cercetări a reieșit faptul că o femeie în vârstă de 79 de ani, din Bicaz-Chei, nu s-ar fi asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată și a fost acroșată de locomotiva unui tren marfar care circula pe direcția Tașca – Bicaz-Chei.

Victima a fost preluată și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Conform unor surse medicale, femeia ar fi suferit un traumatism cranio-cerebral și un traumatism toracic, rămânând internată pe Terapie Intensivă la Spitalul Județean de Urgență din Piatra-Neamț.