Un accident cu două victime, provocat de un tânăr de 18 ani, beat și fără permis, a avut loc aseară, în jurul orei 21:30, pe strada Pârâul Doamnei din municipiul Piatra-Neamț.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, din primele cercetări efectuate a reieșit că, în timp ce un tânăr de 18 ani, din Piatra Neamț, conducea un autoturism pe strada Pârâul Doamnei, din direcția Bâtca Doamnei – Piatra Neamț, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu o autoutilitară staționată pe partea stângă a sensului de mers.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a doi bărbați de 30, respectiv 32 de ani, ambii din Piatra Neamț, pasageri în același autoturism.

Victimele au fost preluate și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Piatra-Neamț pentru îngrijiri medicale.

La fața locului s-au deplasat și 3 echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de terapie intensivă mobilă și o autospecială de prim ajutor.

Conform ISU Neamț, în urma coliziunii, autoturismul a luat foc în zona compartimentului motor. Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști a reieșit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului.

Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. – ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.