CSM Ceahlăul înfruntă pe CS Sporting Liești în etapa 13 a Ligii 3, Seria 1. Meciul este programat în fieful gălățenilor în ziua de sâmbătă, 16.11.2019, de la ora 14:00.  Antrenorul Ștefan Stoica a atras încă o dată atenția tuturor că meciul nu se anunță deloc facil.

Tehnicianul se bucură de revenirea lui Arsene Luboya, golgheterul echipei noastre în această toamnă, cu 8 reușite, dar a anunțat absența lui Robert Vasile. Fotbalistul de 22 de ani a suferit o accidentare la un antrenament în cursul săptămânii premergătoare partidei de la Liești și nu va mai juca în 2019.

”Sporting Liești este un adversar periculos, arțăgos, muncitor și care se va bate pentru puncte. Nu trebuie să ne uităm în clasament, pentru că am observat că nu mereu reflectă realitatea. Acest adversar știe fotbal, care știe ce poate și care stă bine în teren.

Cert este că nici un adversar din această serie nu este alcătuit din jucători care nu au școala de fotbal făcută. Lieștiul face parte din categoria echipelor muncitoare, care are de partea sa și un teren îngust. Noi însă mergem la victorie. Echipa a ajuns la nivelul așteptat din multe puncte de vedere. Avem un moral bun, avem elan și încredere și mergem să luăm toate punctele puse în joc. Sunt cinci puncte distanță față de Aerostar Bacău și trebuie să menținem în continuare ritmul ridicat pentru a rămâne măcar la aceeași distanță. Victoria cu Bucovina Rădăuți a fost sărbătorită pe moment, dar de la începutul săptămânii am trecut la treabă pentru că nu este timp să ne relaxăm”, a declarat Ștefan Stoica, antrenor CSM Ceahlăul Piatra-Neamț.