Un accident rutier, cu victime, a avut loc azi-noapte, în jurul orei 1:00, în localitatea Turturești, comuna Girov.

Din primele informații, se pare că un autoturism în care se aflau 5 persoane a părăsit partea carosabilă rupând un gard și lovind un autoturism parcat în curtea unui localnic.

La această misiune s-a deplasat autospeciala pentru descarcerare, o autospecială de stingere și autospeciala transport personal și victime multiple. Au fost și 2 echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean.

Ajunși la locul indicat pompierii au scos o persoană care era încarcerată.

Potrivit ISU Neamț, în urma accidentului au rezultat 5 victime: 4 femei în vârstă de 52 ani, 18 ani, 28 ani, 25 ani și o persoană despre care pompierii nu au date.