Duminică, 1 Decembrie, cu ocazia manifestărilor din spațiul public dedicate Zilei Naţionale a României, jandarmi, polițiști, pompieri și polițiști locali vor acţiona în scopul asigurării unui climat de ordine și siguranță publică, conform competențelor, în municipiile Piatra Neamţ şi Roman, respectiv oraşele Târgu-Neamţ şi Bicaz, evenimente la care se estimează participarea unui public numeros. 

Pentru a evita producerea unor evenimente nedorite, Jandarmeria Neamț recomandă participanților la aceste manifestări:

  • să respecte indicațiile și măsurile stabilite de organizatori și de forțele de ordine și să adopte un comportament civilizat;
  • să supravegheze cu atenție copiii pentru prevenirea eventualelor accidente, în special pe timpul defilării tehnicii militare;
  • să acorde atenție modului de păstrare a bunurilor și obiectelor personale.

În cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială sau este tulburată ordinea și liniștea publică, cetățenii sunt rugați să solicite direct sprijinul forțelor de ordine sau prin Sistemul Național Unic de Urgență „112”  .