La data de 9 decembrie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Roman au intervenit la un accident rutier produs pe DN 15 D, soldat cu rănirea a trei persoane.

”Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr de 21 de ani, din Ruginoasa, conducea un autoturism pe DN 15 D, în afara localității Gîdinți, pe un segment de drum curbă la stânga, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum pe un carosabil umed și ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers. Astfel, ar fi pătruns pe sensul opus de mers intrând în coliziune cu un biciclist după care, autoturismul a părăsit partea carosabilă răsturnându-se pe un teren agricol”, informează IPJ Neamț.

Din impact a rezultat rănirea biciclistului, în vârstă de 67 de ani, din Roman, a conducătorului auto și a unui bărbat de 55 de ani, din Bozieni, pasager în autoturism.

”Victimă sex masculin, 52 ani, diagnostic: policontuzionat prin accident rutier; victima a fost preluată de un echipaj TIM şi predată la CPU a Sp. Municipal Roman; victimă sex masculin, 52 ani, diagnostic: policontuzionat prin accident rutier; victima a fost preluată de un echipaj cu asistent medical şi predată la CPU a Sp. Municipal Roman; victimă sex masculin, 21 ani, diagnostic: policontuzionat prin accident rutier; victima a fost preluată de un echipaj cu asistent medical şi predată la CPU a Sp. Municipal Roman”, se arată în raportul Serviciului Județean de Ambulanță Neamț.

Atât conducătorul auto cât și biciclistul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.